Google+ Followers

joi, 2 decembrie 2010

Un organ al focului

     Intr-un mod atat de crud, timid si placut aveam 7 ani neimpliniti.Eram o progenitura precoce de nimfeta, iar mama mea era o urmasa demna a  coruptului Babilon.Din negura acestor vremuri,un personaj, cu un farmec necrutator de melancolic a decis sa se intoarca in lumea reala a maturitatii mele monotone.
     Mama, vazandu-ma in rochia liliachie, sfasiata in imprejurul sanilor mei neformati, manjita cu rujul cel mai strident, zambind imprudent, a ridicat fara retineri ori sfiala o mana grea si nespus de umeda asupra fructului ei necopt, nestiind de fapt,ca lovea oglindirea ei.Eu, la modul palpabil, fizic, nu am varsat nicio lacrima, ci dezorientata, amagita am decojit un perete ocru si am inceput sa inghit bulgari fluizi de tencuiala albastra pana cand o stare de prostratie m-a cuprins.
      Amantul mamei, un avocat bagaret, s-a asezat langa mine si mi-a privit neobisnuitul ritual cu ochii lui nespus de stralucitori,alimentati de o curiozitate pacatoasa.Cand, intorcandu-ma, galbena la fata, cu buzele albastre mi-am inecat capul in valurile de crep liliachiu, el a exclamat :
      -Esti un copil ingrozitor de straniu !
      Hohotind haotic, precum o madona sfasiata de durere i-am adus injurii ce i-au atins probabil toate neamurile decedate si in viata.Am vrut sa il sufoc cu acea cravata de prost gust de la gatul lui nepamantean de frumos.Mi-a zadarnicit toate incercarile de o cruzime asemanatoare fiarelor.
      -Ahh…tu nu vrei sa fim prieteni.
      M-am oprit, l-am privit iar apoi l-am privit din nou.Mi-a intins cravata in semn de supunere absoluta.Am zambit afectat si mi-am sters bucuroasa nasul de ea.Cu o voce tremuranda am reusit sa articulez :
      -Imi pare rau.
      -Nu e nimic, inima e un organ al focului, iar tu acum incepi sa te arzi.
      -O sa mor ?
      A ras gutural si mi-a ravasit buclele printr-o miscare rapida a incheieturii.
      -O sa iti demonstrez.
      A luat o lumanare pentru decor, a scos un pachet de chibrituri cu un desen deocheat.Am mijit ochii privind cum chibritul se incovoia de durere.Si-a trecut degetele sidefii prin flacara.Am tipat, el nu.M-a asigurat plin de fermitate ca nu il durea.Am incercat si eu, inainte sa apuc a striga din fiecare por al degetului meu ars, el, cu un aer extrem de barbatesc mi-a bagat degetul in gura lui insetata de arsurile inimii mele mocnite.
      -Ce gust sarat ai tu, nu esti prea cuminte pesemne.
      Speriata, am alergat cat mai departe de nisipurile lui miscatoare ce pareau mai ademenitoare decat orice cunoscusem in fantastica mea existenta.
       Astazi, 21 septembrie, cand 15 ani s-au asternut peste aceasta intamplare stranie, acum, cand cotul lui se atinge ritmic de cotul meu in miscarea neincetata a tacamurilor retraiesc acele clipe.Buzele lui se incretesc de fiecare data cand duce furculita la gura, si ma intreb fara inhibitii, daca acum, dupa atatia ani, mai e flamand dupa suflete ce ard.
       Mama, intr-o criza a varstei mijlocii si-a chemat toti vechii prieteni la un dineu.Imbatranea, si nu intr-un mod frumos.
        In asteptarea desertului, conversatia lancezind, el a inceput sa se joace cu  flacara uneia dintre lumanari.Simteam ceara ce i se prelingea pe degetele lui nespus de lungi, am plescait si inghtit in sec de sute de ori.A injurat, un hohot general a izbucnit si a aprins intreaga camera.In scurt timp, fiecare zambet s-a stins, pentru ca eu, ridicandu-mi privirea, i-am luat degetul si,cuprinsa de o tandrete ce ma durea peste limitele mele fragile, l-am bagat in gura, pe limba mea fierbinte(acolo unde ii era locul de altfel) ce fremata de placere.Languroasa, fericita, vinovata m-am justificat :
          -Asta pentru ca inima este un organ al focului, doamnelor si domnilor.

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

ploaie tiţiană




*pentru a nu exista nelamuriri:in acest context tiţian=roscat*
   7 ani au trecut intr-un ritm galgaitor,inecati parca in aleanul pleopelor mele.Povestea mi-am amintit-o acum 3 luni cand a inceput o ploaie stearpa,cu picuri mari, sticlosi si de o consistenta vascoasa.
    Decembrie, luna vapaii pacatoase a adus in acel an o ploaie torentiala.8 luni ude ne asteptau cand prima picatura s-a inecat in pamantul nostru sfaramicios si uscat.
     In cei 14 ani de viata nu vazusem ploaia.Am inceput sa beau cu nesat incercand sa regasesc senzatia nespus de placuta  si senzuala a primului picur ce  si-a gasit sfarsitul pe limba mea.Toata noaptea am sperat sa pot reitera acel gust acrisor fie macar si pe varful limbii. Pentru o secunda am simtit sfaraitul stins al apei pe suprafata limbii mele insetate, numai atunci am putut sa dorm, un somn greu si incarcat.
     A doua zi trebuia sa incep cursurile cu tiţianul.Pe acesta din urma tatal meu l-a gasit rascolind,intr-o maniera insetata ce semana a disperare,mancare in hambarul nostru.Dupa ce a fost prins,ne-a fixat pe toti cu ochii lui translucizi ce raspandeau umbre opale.Ne-a contemplat astfel, intr-o indarjire tacuta specifica numai catarilor.Nu ne-a invrednicit nici macar cu un cuvant in primele zile, apoi, de indata ce ploaia s-a revarsat violent a inceput sa insire o pleiada de cuvinte indecente.Ochii tuturor s-au marit pentru cateva secunde, gurile li s-au mirat formand un « o » perfect.Un zambet mi-a taiat constiinta adormita si orgoliul meu nemasurat s-a gandit neincetat la placerea de  a detine o asemenea specie exotica.Nu mare mi-a fost mirarea cand parintii mi-au incredintat educatia lui cu tot ce implica aceasta, insa responsabilitatea principala era sa-l fac sa nu mai injure atat de barbar.Pe scurt, sa-i distrug tot farmecul lui de animal rar si nedomesticit.
       Victoria mea a fost redutabila, in doar cateva zile titianul incetase sa mai injure in prezenta celorlalti, dar nici sa mai spuna orice altceva.Totusi, incercarile mele de a-l invata fie si cele mai uzuale cuvinte au esuat.Ati putea crede, in mod eronat ca il dezvatasem total de obiceiul sau imoral.Deseori, buzele lui se strangeau schimonosindu-si intreaga fata, ca si cum o durere fizica brusca ar fi pus stapanire pe el.
      Desi zilele acelei perioade erau linistite si se scurgeau intr-o monotonie greu de descris, noptile aveau un farmec indecent.Intr-una din ele,imi imbracam camasa de noapte, incantata de senzatia racoroasa pe care mi-o dadea atingerea bumbacului rece de pielea mea transpirata.Un tropait marunt a rasunat in apropiere, m-am intors si am rasuflat usurata la vederea tiţianului.Am zambit imbietor,i-am cuprins mana cu o febrilitate fara margini si i-am spus plina de exaltare copilareasca ca poate sa vorbeasca de fata cu mine, ca nu ma deranjeaza cuvintele lui neobisnuite.Ochii lui transparenti au facut un scurt ocol intregului meu corp, au zambit parca multumiti de priveliste.Si ce fericire, ce tumult de saruturi lipicioase si soapte fara speranta, ce freamat al buzelor insetate de cunoastere ne cuprindea in noptile acelea din vremea potopului !
        O infrigurare rapida imi apasa intr-un val de emotii periferiile trupului meu neformat.Alte cuvinte decat cele stiute de el ar fi fost de prisos, ne-ar fi adus o indepartare ce nici macar corpul celuilalt nu ar fi putut sa o medieze.
         In scurt timp casa a fost inundata.Ochiuri rapide de apa se formau la nivelul gleznelor noastre.O bucata de acoperis s-a prabusit la cativa zeci de centimetri de patul meu.Era o ploaie cu stele, iar pojghita de apa a podelei reflecta intregul cer.Am contemplat tacuta gaura din tavan oftand ritmic.Din cauza zgomotului produs de pasii lui grei prin apa,intalnirile noastre nocturne devenisera imposibile.Deodata, privind cerul podelei, mintea mea deliranta s-a trezit si a gasit rezolvarea  tuturor disfunctiilor noastre adolescentine.(el, cu intreaga lui natura de zburator deloc platonic va reusi sa isi impleteasca destinul cu al meu prin aceasta spartura divina din acoperis)
          Cand intregul lui corp s-a rostogolit in aer, lovindu-se implacabil de stelele parchetului, mi-am inabusit un mic tipat de disperare.M-am apropiat de el si am putut urmarii cum ochii lui, la fel de transparenti precum apa putin adanca deveneau teribil de opaci si tulburi.Speriata, m-am ascuns in patul ce inca mai pastra mirosul sudorii lui nedomesticite, incercand, precum in prima zi a ploii sa ghicesc aroma sa neobisnuita.
          Pamantul mustea a apa, adunandu-se in cocoloase in jurul gleznelor mele aurii.Pierduta in marea de pamant afanat deplangeam sfarsitul nevinovatiei si rostogolirea lui in aer.Acum, de cand ploaia a inceput din nou, mirosul lui intepator de tiţian neinblanzit persista in aer.

luni, 1 noiembrie 2010

Avem un amant de vanzare ( scriere dintr-un trecut ambiguu)

Andrei ma ingrijeste de 4 luni, sau sa fie saptamani,ori ani?..am uitat , din nou.Cert este ca imi place cifra 4,are un fel de voluptate si perversiune precum toate cifrele le au dealtfel.Imi place Andrei , pentru ca imi cumpara inghetata si e bun cu mine.De fiecare data cand ma scoate din aceasi cutie de 4 saptamani,luni sau ani niciodata nu s-a aratat nerabdator sau furios.Spune ca ii place cand ma dezbrac,desi el mereu inverseaza procesul cand ma scoate de acolo,adica imi acopera cu haine nuditatea.Isi depaseste cu mult indatoririle unui “asistent” si desi  face lucruri care nu ar trebui (am citit in numeroase carti ca asta se numeste “viol”) imi place sa il ajut sa isi depaseasca conditia umila de ajutor al meu.Am auzit ca daca l-as denunta ar ajunge la politie,dar mie nu imi plac politistii,imi plac infractorii,asa ca nu o sa fac niciun demers in privinta asta.
     El e inalt si frumos, eu nu stiu cum arat,pot sa descriu doar hainele,chipul,imposibil. Ma simt inapta cand mi se cere sa ma descriu.De obicei cand este vorba de mine desenez  multimea vida, mi se pare ca ma reprezinta. Traiesc cu convingerea ca infinitul este alcatuit din multimea vida. Andrei spune ca am multe ciudatenii.Nu imi place sa mananc, dar ador sa fac cumparaturi. Vineri e ziua de mers la supermarket,e o zi perfecta pentru ca este singura in care am voie sa ies din casa pentru treburi cotidiene ,insotita bineinteles. E ciudat sa nu poti face nici baie singur , dar devine placut dupa ce  incepi sa cunosti persoana cu care imparti aceiasi cada stramta in fiecare luni miercuri si sambata.
     Am putere de intelegere asupra lucrurilor abstracte ,imi place sa citesc  si sa privesc . Am un simt tactil mai mult decat dezvoltat .
     Pun multe intrebari si in general imi place sa vorbesc, oricand, oricum ,chiar si in cele mai inoportune momente. Lui Andrei ii plac sporovaielile si de obicei adormim vorbind,mai ales ca eu am tendinta sa comunic si in somn.Nu stiu de ce astazi a fost atat de agasat de intrebarile mele.Eram la masa,imi place sa gatesc,si fac asta in cantitati industriale, desi nu are cine sa  manance si delicatesele mele culinare sfarsesc la cosul de gunoi.Tin minte expresia lui,a ramas cateva secunde cu furculita in aer si a incetat sa mai mestece, un gol temporal se instalase.S-a dezmeticit imediat si a continuat miscarea maxilarului.Dupa ce a inghitit a dat raspunsul pe un ton aspru, cuvintele pareau ca i-au zgariat interiorul gatului:
     -Nu.
     -Dar de ce?
     -E absurd.Cum ti-a venit idea?
     -Pai citeam si…
      M-a intrerupt,nu suport cand se intampla asta.
     -Cartile iti sunt confiscate 2 saptamani.
     -Esti urat si rau.
     -Mersi.
     -Dar toate tipele din carti au cate un amant.Eu de ce nu am voie sa am?Nu poti sa imi faci rost cumva?(Ma infior la gandul femeilor acelora frumoase care se afisau ostentativ in fata sotilor cu amantii si oftez adanc)
      Iarasi golul temporal.
 -Eu?Nu ti se pare putin deplasat?
 -Dar de ce?Toata lumea in ziua de azi are asa ceva..si nu inteleg de ce nu imi cumperi unul si mie….avem bani..
 -Bani da,dar eu unul am si uzul ratiunii la indemana.
 -Tu nu ti-ai cumparat niciodata unul,asa, de proba?
   Nu mi-a raspuns,I se  taiase  pofta de mancare.

    Refuzul lui nu mi-a clatinat ideea sau sperantele,din contra, noaptea numai despre asta vorbeam ceea,ce l-a si facut sa doarma pe canapea.E un tradator jalnic.Primul lucru pe care mi-l refuza.Ceva rau se intampla, intr-o vineri nu am mers la cumparaturi fara motiv, intr-alta se simtea rau…si asa au trecut vineri peste vineri incat am hotarat sa fac un salt peste aceasta zi si sa o numesc “pas”.Sa lenevesc in pat,ca si cum nu ar fi existat, o multime vida in calendar.
     Dar aveam si eu armele mele, in fiecare seara imi incuiam camera si ma prefaceam ca nu aud nimic.Pana intr-o seara de luni cand am auzit:
     -Daca ma lasi sa intru,iti cumpar unul.
     Tresar si ma lipesc de usa.
     -Multumesc, multumesc,multumesc,multumesc.Dar de ce nu ai acceptat de la inceput?
     -Pentru ca imi era frica.
     -Frica de?
     -Daca nu vrei sa deschizi,spune si plec.Ofteaza si elibereaza usa de presiunea trupului sau.
     Nu deschid din cauza emotiilor.Pasii lui apasati imi rasuna mult in minte.O noapte alba, in care m-am gandit si am facut planuri…unde aveam sa il tinem?daca se poate impacheta si pune in dulap pentru a economisi spatiu sau trebuie sa ne cumparam o casa noua?
     Dimineata nu imi incap in piele de fericire.Ii cer zgomotoasa cadoul.Imi spune sa ma potolesc si sa inchid ochii, ca asa se face la surprizele adevarate.Disting in maini un obiect dreptunghiular si deschid ochii nerabdatoare.“Amantul, psihologia feminina”,o carte brosata.Zambesc stins .Andrei imi atinge usor buzele de ale lui si se departeaza,probabil pentru a-mi observa reactia .Ma indrept spre o cutie pentru ziare si imi arunc “amantul “ acolo.Exclam fad:
      -Se pare ca o sa avem loc toti 3 pana la urma!

miercuri, 13 octombrie 2010

Linie franta intru Oedip

  M-am nascut pe un scaun.Cand mama a scos ultimul tipat ascutit, ce s-a inaltat aspru catre tavan, pe acel scaun, in acel moment m-am nascut eu.Intr-o zi memorabila nu numai pentru Berlin, locul unde avea loc nasterea, ci si pentru intreaga lume : 1 septembrie 1939. Cu ultimele forte si-a sters picurii de sudoare, prabusindu-se in genunchi.A rasuflat greu si a inceput sa planga cu sughituri.
 Sotul ei, dar nu tatal meu, era un militar de cariera. Eu reprezentam fructul exotic al  adulterului dintre ea si cumnatul ei, care ar fi trebuit sa fie unchiul meu. Cel ce nu era tatal meu o parasise cu o luna inaintea nasterii mele, afland continutul unor scrisori mai mult decat explicite intre fratele si sotia lui.
 Pana la sfarsitul razboiului ne-am mutat la Freiburg, unde locuiau parintii mamei,...nu am fost  tocmai o bucurie…. Am avut o copilarie cat s-a putut de normala pentru acea perioada agitata si tulbure.Intodeauna am trait sub semnul paternitatii pierdute, deseori imi imaginam momente traite alaturi de fostul sot al mamei,momente jenante, pe care nu as vrea sa le mentionez. Odata cu adolescenta acesta reiterare a sindromului Oedipal s-a inrautatit.Dedicam nopti intregi ratacirilor fara noima, in care reconstruiam destinul meu impletit cu cel al falsului meu tata.Insa, odata cu trecerea anilor si diminuarea numarului neobisnuit de mare de hormoni, aceste imagini care se repeteau cu o consecventa infricosatoare au scazut considerabil in intensitate.
 Spre dezamagirea tuturor, la 24 de ani m-am angajat ca vanzatoare la un magazin de  reviste si carti.Eram o lacoma devoratoare de literatura, obicei nascut din dorinta de a-mi lua mintea de la nalucirile diabolice ale tineretii fragede.
 Intr-o zi neinduratoare de iulie, ventilatorul improvizat si-a facut ultimele rotatii si cu un galcait sonor s-a oprit.Am injurat.L-am inlocuit cu o revista pentru barbati.Zambind, am inceput sa o rasfoiesc.Exclamam uimita si chicoteam plina de o incantare vinovata.In acel moment un labrador negru,chinuit pesemne de caldura, a intrat in magazin,i-a facut ocolul si s-a oprit in dreptul revistelor interzise.Exclam amuzata :
 -Barbatii astia !
 Dintr-o smucitura rapida labradorul smulge cateva dintre revistele pacatoase si incepe sa le sfasie.Rad cuprinsa de o febrilitate fara margini.Ma apropi in genunchi de el :
 -Ai dreptate, nici mie nu imi plac, numai libidinosii le citesc.
 -Nu s-ar zice ca nu le agreezi.
 Ma intorc catre tejghea, unde un barbat flutura revista cu care ma ferisem de caldura.Sangele mi-a navalit in obraji si m-am simtit cuprinsa de febrilitatea rusinii.Am vrut sa explic, dar am ramas asa,in genunchi, langa caine, gesticuland fara speranta.Am oftat si m-am resemnat.La o a doua privire barbatul m-a intrigat :in ciuda caldurii purta o redigota militara albastra.Avea in jur de 50 de ani, dar ochii albastrii inca mai pastrau reflexe de calde.
 -Vad ca l-ai cunoscut pe Hector.
 Nu l-am invrednicit cu un raspuns.
 -Hai draga, nu-mi spune ca te-ai suparat pentru ca ti-am descoperit micul secret.
 Am dat energic din cap in chip de negatie.
 -O sa-ti las aici banii pentru revistele distruse de caine,imi pare rau ca ti-a ruinat posibilitatea multor dupa-amiezi placute.
 Sangele imi fierbea,as fi vrut sa il vad sfasiat de propriul caine. Daraganandu-se de pe un picior pe altul s-a apropiat de iesire.Deodata,s-a intors surprinzator de rapid pe un singur picior,descriind un cerc in aer.
 -E aproape de pauza de masa, nu ?
 -Cam da.
 -Atunci eu si Hector te invitam la pranz.Ce spui ?Ca o compensatie.
 Am zambit cu tot corpul intr-un mod mai mult decat abuziv.
 M-au dus intr-un local care putea fi descris printr-un singur cuvant « decent ».Chiar in acel loc  am inceput sa arunc cu mancarea in el si sa il hranesc pe Hector pe sub masa.Cei din jurul nostru pareau scandalizati, el incantat.Pe la jumatatea mesei, in timp ce mestecam, imi ridic ingrijorata privirea, inghit in sec si asurzesc intregul restaurant :
  -O sa ma dea afara !
 La iesire imi cer scuze si ii adresez grabita cuvinte fara noima
  -Dieter,stiu ca acum ar trebui sa te sarut, si stii tu….
  -Poftim ?
  -Da, dar am baut ceaiul fierbinte din cinci inghitituri si am limba plina de basici.
  Intreaga fata i s-a crapat intr-un zambet radiant.
  -Inteleg.
  
 Peste 2 luni aveam sa fiu comfortabil instalata in casa lui coloniala.Latratul lui Hector strabate aerul.Ma cufund mai mult in apa calduta.
 -Dieter !te-ai intors…
 Prin miorlaituri succesive il conving sa mi se alature.Se aseaza imbracat in cada.Rasul meu cristalin si jucaus rasuna, zdrobindu-se de marmura rece.Imi plimb unul dintre degetele cu gust de sapun pe buza inferioara.
  -Vreau sa-ti spun ceva.
  -Daca e ceva rau si pervers te rog continua !
  Luminiile vesnice  din iris ii scad din intensitate un moment.
  -Ma gandeam la trecut.
  Ma opresc din clipocitul apei si ascult intrigata.
  -Nu ti-am spus, ai crede ca e o prostie, tu esti un om cu o minte deschisa,am fost casatorit inainte de razboi.
   -Si ?
   -Si cu o luna inainte de inceperea razboiului am parasit-o.Am aflat ca urma sa aiba un copil cu fratele meu.Oricum, razboiul a schimbat multe, poate daca asta s-ar fi intamplat dupa ce as fi fost pe front, as fi ramas.
   Privirea imi ramane incremenita, pupilele mi se dilata pentru cateva secunde.Hector se apropie si incepe sa bea apa din cada.In acelasi timp spun cu inflexiuni de resemnare si amaraciune :
   -Da Dieter, razboiul a schimbat multe….
    Si m-am afundat in periferiile placerii acelor vise a adolescentei mele febrile, vise implinite cu cel ce ar fi trebuit sa fie tatal meu.



sâmbătă, 9 octombrie 2010

Noi am inventat edenul



 Soarele crăpa pămantul de pe plantaţie in bulgări sfărâmicioşi.Era o caldură dilatantă, ca o rană răscoaptă  din cerul gurii, pe care o zgândari cu limba neîncetat. Negri părăsiseră in urmă cu câţiva ani plantaţia, totuşi lângă pluguri erau înhămate scheletele cailor, schelete tăcute, roase de carne, uscate de căldură.
 Pe când imi ştergeam fruntea de picurii de sudoare, am zărit ceva ce fusese o casă. Mi-am croit drum printre mormanele de moloz, cratiţi, haine sfâşiate, până am ajuns la singurul pat din incăpere. Cearceafuri slinoase, îmbibate cu transpiraţia unui necunoscut, sau a mai multor necunoscuţi.
 Căldura nu se domolea, din contră, pătrundea prin acoperişul putred şi moleşea aerul.De cateva zile simţeam un miros straniu, cunoscut, dar nu reuşeam să îi desluşesc sursa.Pe când umpleam ligheanul  spart am auzit un şuierat strâmb.M-am intors.
 -Hei!
 -Ce cauţi aici?Credeam ca au abandonat plantaţia de mult..
 Individul tuşeste, işi şterge cu arătătorul o picătura de sudoare, după care şi-l baga in gură.
 -Eu sunt Alexei, dar tu poţi să îmi spui sclavul plăcerilor tale.Prietenii imi spun Alexei.
 -Eu sunt Eva, poti să îmi spui Eva.
 Pe Alexei îl credeam fără urmă de îndoială îndobitocit.Când a luat ultima fărâmă de săpun, a mancat-o, şi-a lins  pe rând degetele, şi a spus plin de satisfacţie: “săpunul are o parte hidrofobă şi o parte hidrofilă, de asta imi place, de asta îmi placi şi tu.”, mi-am dat seama că nu e chiar aşa tâmp.
  Deseori avea gumă de mestecat, nu ştiu de unde şi-o procura , dar avea un obicei tare enervant de a o lipi de tocul uşii, pentru ca , imediat să o dezlipească şi să o bage la loc in gură.Pe când repeta operaţiunea pentru a 84-a oară am fost cuprinsă de scârba.Imediat ce a lipit bucata de gumă pe lemnul putred m-am repezit si am băgat-o in gură.Mestecând ii spun triumfătoare:
  -In sfarşit te-ai oprit!Da’ de unde ai tu gumă?
  -Aia nu e gumă…
  La fiecare 3 zile veneau musoni, de vară, de iarnă şi de mezanin.Câinii dingo, deşi trăiesc numai in Australia ne furau deseori mâncarea. M-am gândit serios să scriu o carte despre migraţia câinilor dingo, pentru a mă imbogaţi, realizând in scurt timp că nu este o chestiune de interes general.
  In fiecare zi cu soare urmăream ploaia de meteoriţi incandescenţi.Dubios era faptul că, deşi nu exista mare in preajmă, la fiecare două ore venea mareea.Timpul trecea atât de repede incât nu îl  mai puteam măsura după numărul eclipselor solare, ci dupa stelele cazătoare.Erau zile calde, transpirate, păcatoase, carnale, fericite.Ziua alungării din Paradis mi-a ramas in minte.Alexei imi picta întregul corp cu unt de arahide, eu priveam în gol ameţită de plăcere.Şuieratul strâmb s-a auzit din nou. Un chelios scund aplauda plin de patos, parând foarte interesat să ni se alăture.
 -Bravo măi baieţi, îmi place de voi!exclamă, ştergându-şi dâra de salivă.
 Alexei zâmbeşte şi il apobă printr-o mişcare uşoară a capului.
 -Totuşi, am o întrebare:Ce dracu căutaţi în grădina mea de zarzavat?!
   Alexei imi ajunsese la subraţ, s-a oprit, şi-a muşcat buza , mi-a sărutat lasciv axila.
 -Dragă, se pare că vom avea nevoie de foarte mult unt de arahide pentru el…