Google+ Followers

joi, 2 decembrie 2010

Un organ al focului

     Intr-un mod atat de crud, timid si placut aveam 7 ani neimpliniti.Eram o progenitura precoce de nimfeta, iar mama mea era o urmasa demna a  coruptului Babilon.Din negura acestor vremuri,un personaj, cu un farmec necrutator de melancolic a decis sa se intoarca in lumea reala a maturitatii mele monotone.
     Mama, vazandu-ma in rochia liliachie, sfasiata in imprejurul sanilor mei neformati, manjita cu rujul cel mai strident, zambind imprudent, a ridicat fara retineri ori sfiala o mana grea si nespus de umeda asupra fructului ei necopt, nestiind de fapt,ca lovea oglindirea ei.Eu, la modul palpabil, fizic, nu am varsat nicio lacrima, ci dezorientata, amagita am decojit un perete ocru si am inceput sa inghit bulgari fluizi de tencuiala albastra pana cand o stare de prostratie m-a cuprins.
      Amantul mamei, un avocat bagaret, s-a asezat langa mine si mi-a privit neobisnuitul ritual cu ochii lui nespus de stralucitori,alimentati de o curiozitate pacatoasa.Cand, intorcandu-ma, galbena la fata, cu buzele albastre mi-am inecat capul in valurile de crep liliachiu, el a exclamat :
      -Esti un copil ingrozitor de straniu !
      Hohotind haotic, precum o madona sfasiata de durere i-am adus injurii ce i-au atins probabil toate neamurile decedate si in viata.Am vrut sa il sufoc cu acea cravata de prost gust de la gatul lui nepamantean de frumos.Mi-a zadarnicit toate incercarile de o cruzime asemanatoare fiarelor.
      -Ahh…tu nu vrei sa fim prieteni.
      M-am oprit, l-am privit iar apoi l-am privit din nou.Mi-a intins cravata in semn de supunere absoluta.Am zambit afectat si mi-am sters bucuroasa nasul de ea.Cu o voce tremuranda am reusit sa articulez :
      -Imi pare rau.
      -Nu e nimic, inima e un organ al focului, iar tu acum incepi sa te arzi.
      -O sa mor ?
      A ras gutural si mi-a ravasit buclele printr-o miscare rapida a incheieturii.
      -O sa iti demonstrez.
      A luat o lumanare pentru decor, a scos un pachet de chibrituri cu un desen deocheat.Am mijit ochii privind cum chibritul se incovoia de durere.Si-a trecut degetele sidefii prin flacara.Am tipat, el nu.M-a asigurat plin de fermitate ca nu il durea.Am incercat si eu, inainte sa apuc a striga din fiecare por al degetului meu ars, el, cu un aer extrem de barbatesc mi-a bagat degetul in gura lui insetata de arsurile inimii mele mocnite.
      -Ce gust sarat ai tu, nu esti prea cuminte pesemne.
      Speriata, am alergat cat mai departe de nisipurile lui miscatoare ce pareau mai ademenitoare decat orice cunoscusem in fantastica mea existenta.
       Astazi, 21 septembrie, cand 15 ani s-au asternut peste aceasta intamplare stranie, acum, cand cotul lui se atinge ritmic de cotul meu in miscarea neincetata a tacamurilor retraiesc acele clipe.Buzele lui se incretesc de fiecare data cand duce furculita la gura, si ma intreb fara inhibitii, daca acum, dupa atatia ani, mai e flamand dupa suflete ce ard.
       Mama, intr-o criza a varstei mijlocii si-a chemat toti vechii prieteni la un dineu.Imbatranea, si nu intr-un mod frumos.
        In asteptarea desertului, conversatia lancezind, el a inceput sa se joace cu  flacara uneia dintre lumanari.Simteam ceara ce i se prelingea pe degetele lui nespus de lungi, am plescait si inghtit in sec de sute de ori.A injurat, un hohot general a izbucnit si a aprins intreaga camera.In scurt timp, fiecare zambet s-a stins, pentru ca eu, ridicandu-mi privirea, i-am luat degetul si,cuprinsa de o tandrete ce ma durea peste limitele mele fragile, l-am bagat in gura, pe limba mea fierbinte(acolo unde ii era locul de altfel) ce fremata de placere.Languroasa, fericita, vinovata m-am justificat :
          -Asta pentru ca inima este un organ al focului, doamnelor si domnilor.