Amintirea Pianului

Mi-am prins inelarul într-o clapă îndepărtată a pianului iar imediat au început să curgă valuri de sânge gâlgâit şi fierbinte. Am continuat să cânt cu mâna dreaptă, plimbându-mi degetele în aleanul clipelor.

-Saşa, mi-am prins un deget într-o clapă şi-mi curge sânge.

El îşi continua tabloul pe terasă. L-am auzit cum a şters fiecare pensulă în parte şi le-a aşezat pe colţul şevaletului. Peste câteva minute avea să-şi mânjească pânza cu sângele inelarului meu, completându-şi pictura la care lucrase de opt lungi săptămâni. Mi-a supt febril şi-nsetat firele răzleţe de sânge ce se iveau din rană. Era cea mai fierbinte vară din Berlin înregistrată vreodată, eram transpiraţi, tineri şi ne era  sete de lume.

            Când ne-am urcat în tramvai încă mai sângeram şi pentru o clipă m-am gândit c-am să mor lăsând în urmă doar câţiva picuri pe asfalt. La ivirea acestui gând prostesc i-am zâmbit şi cuprins obrajii cu ambele mâini. Timpul a încetinit pentru câteva secunde, tramvaiul s-a oprit, oamenii coborau şi urcau, se foiau, cu bagaje, copii şi necazuri. În acel moment am reuşit să întrezăresc câteva secunde din clipa ce urma să vie, mi-am retras mâinile de pe obrajii lui fierbinţi şi-am umplut întregul tramvai 375 cu ţipătul meu.

            Multe săptămâni după incident încă simţeam prezenţa copilului în pântecul meu gol şi trist, mă trezeam în toiul nopţii simţindu-i respiraţia nenăscută şi mă cuprindea o ură ce nu avea nici motiv şi nici ţintă. Mă ştergeam de sudoare, îi căutam inima lui Saşa şi-ncercam s-adorm. Dar apoi o durere necruţătoare îmi cuprindea întregul trup şi-mi spuneam c-am să mor în acea noapte. Dar n-am murit, am făcut ce-ar fi făcut orice profesoară de pian, am cântat nopţi în şir, fără oprire în speranţa că-mi voi putea ucide gândurile.

            Imaginea lui cuprinzându-mi cu întreaga gură însetată de sânge fierbinte inelarul îmi inundă mintea fără să vreau. M-am întors în Berlin şi suntem la o masă într-o cafenea din centrul oraşului. Când îi privesc soţia însărcinată de cealaltă parte de mesei, acum după ce atâţia ani îngropaseră trecutul, mă simt precum o carapace goală. Îi zâmbesc, îi întind mâna peste masa şi o cuprind pe a ei. Mă topesc din picioare de tandreţe, îmi simt inima prea plină, pentru ca peste câteva secunde să mă cuprindă durerea şi ruşinea goliciunii mele. Oftez şi-mi lărgesc zâmbetul. El îşi împreunează mâinile cu-ale noastre şi carnea lui mă doare atât de tare încât îmi retrag mâna ca arsă. Mă-ntreb cum poate să mă atingă şi-aş vrea să şterg de pe trupul meu fiecare mângâiere răzleaţă din trecut. E chinuitor şi crud ce face el. Nu ştie oare cât e de-ngrozitor  şi cat de străină-ţi pare atingerea cuiva pe care l-ai avut demult ?

            Cânt la masa bucătăriei pe clapele scrijelite-n lemn. Sunetul degetelor mele bătând răzlet umple aerul. Îşi trage un scaun, îşi ţine capul drag în palme şi mă priveşte cu ochi goi ş-adânci.

            -Încă nu mi-am adus pianul la Berlin şi făr de el nu pot.

            Înţelege, dă din cap gânditor şi-şi trece degetele prin păr de câteva ori. Îmi spune că nu mai poate să picteze, că ideile i-au murit demult, că-i sterp şi traversează un deşert făr de sfârşit. Atât de răguşit şi natural îmi zice că-i e sete de sângele degetului meu, că moare după o picătură de trecut. Inelarul îmi rămâne în aer un timp pentru ca apoi să-şi continue jocul pe-un pian imaginar. Ştie că ideile ar curge nestăvilite şi nopţile-ar fi adânci şi nesfârşite dacă m-ar avea din nou. Simt zbaterea copilului şi-mi privesc pântecul flămând de mângâieri. Îmi ridic ochii asupra lui, limpezi, clari, dar obosiţi şi-i spun cuprinsă de tristeţe :

-Dragul meu, eşti un prost.

 El tace, muzica degetelor mele pe tăblie răsună şi se ridică-n valuri până

dincolo de tavan, îl străpunge şi-nvinge şi cerul. Mi-am lăsat capul pe masă, şi deodată am simţit că am ajuns în sfârşit în locul în care destinele noastre nu se intersectaseră vreodată, iar noi amândoi, dezbrăcaţi de trupurile noastre odioase ne priveam unul pe celălalt, aşa cum eram de fapt. Ne-am desprins de carne într-o posesiune ca-n căutările mele febrile şi zadarnice din trecut. Iar ţipetele mele, durerea, teama, singurătatea, toate s-au şters. Acolo nu mai exista trecut, nesiguranţă, amintiri, pictură, nici măcar piane.

Duminică, 22 mai

Virginitatea minciunii

Sunt o mincinoasa de meserie. Se castiga bine si pot trai decent. Aproape fiecare om din orasul nostru de provincie a dorit sa fie mintit intr-un mod nerusinat. Cu totii scormonesc intr-un trecut in care mai subzista decat amintirile unor mirosuri zbarcite si cauta o cale de a se intoarce acolo, in paradisul pierdut al copilariei lor nefericite. Va intreb, cum sa nu mint femeia ce inca serveste cina sotului disparut in urma cu 20 de ani plecat spre cumpararea unei cutii cu lapte ?

Cerul e spuzit de stele cazatoare. El jura ca aude marea aflata la mii de km distanta. Zambesc si-i gadil clavicula singuratica cu buzele. Freamata sub atingerea mea, se-ntoarce si-si afunda fata-n parul meu :

-Inca mai ai nisip in par.

Tipetele unor balene pierdute in larg strapungeau aerul. Printre sunetele lor ascutite gandurile mele sfioase incercau sa se transforme in cuvinte. Dar cuvintele sunt mincinoase, amagitoare si se sparg in aer precum baloanele de sapun. Ii iubesc literele mari, singuratice insirate rasfirat si neuniform, dar nu-i voi spune in veci pentru ca as minti.

Caldura dilatanta face ventilatorul sa-si faca ultima rotatie gafaita si sa se opreasca. Imi culeg cu aratatorul cateva borboane de transpiratie de la linia decolteului in timp ce mint o femeie plinuta in legatura cu viata ei sexuala. El se plimba precum o felina incarcerata, si cand vede scaunul eliberat de femeia voluminoasa si acum fericita imi intinde o bancnota noua. Imi ridic ochii mariti spre el si-mi raspunde domol :

-Minte-ma, minte-ma frumos.

Ma fastacesc si-mi simt limba agitata inotand in oceane de saliva.

-Trebuie sa ai o problema, numai asa te pot minti.

Isi duce mana catre fata, si-o odihneste cateva secunde peste buzele-i translucide si declara  plin de patos ca n-a avut nicio femeie-n viata lui. Buzele-mi infloresc intr-un zambet, limba mea se dezleaga si-i vorbeste inaintea oricarei ratiuni :

-Asta e o problema pe care va trebui s-o rezolvam.

*Asa sunt eu, imi place sa ajut oamenii.*