Matei s-a întâlnit cu Lucifer într-un vagon de clasa a III-a, în drum spre Siberia. Lucifer i-a dat o valiză plina-ochi cu toate păcatele lumii şi i-a poruncit:
- Du-te la mare, Matei, du-te la mare.
Din valiza se auzea neîncetat vuietul mării.
Matei, înnebunit, se arunca din tren şi-şi rupse gâtul. Sângele închegat ii gâlgâia în capul drag. Visele îi sângerau, căci visele sunt fragile, să ştiţi…
Înainte să se arunce în stepa neîndurătoare, Matei atinse încet genunchiul unei necunoscute cu al său genunchi tremurând. Aproape începuse să plângă. Rămaseră aşa, mângâindu-şi genunchii, minute bune, într-o împreunare sălbatică. Matei era un sfânt, ea, o păcătoasă.
În lume era interzis să te iubeşti, era păcat. Controlorul îl privi plin de ura pe Matei şi-l întreba :
-O cunoşti pe această femeie ?
- Din visele mele, da, răspunse Matei, sugrumat de emoţie.
Şi-atunci controlorul îl plesni neîndurător cu dosul palmei până când genunchii li s-au dezlipit câteva secunde dureroase. Matei şi-ar fi dorit să moară aşa, cu genunchiul mângâiat. Dar cuvintele lui Satan îi vâjâiau în minte : La mare, Matei, la mare.
Matei nu văzuse niciodată marea, dar o visase şi o dorea, aşa cum doreşti carnea altcuiva, ce nu-ţi aparţine.Aşa ca el porni în căutarea marii. Merse ani lumina, dar toată lumea îi spuse că până şi oceanele secaseră acum mult timp.Ajunse la capătul pământului, un capăt pătrat şi trist. Prinse a plânge albastru, îşi lipi urechea însetată de valiza pentru a asculta valurile şi zâmbi. Îşi dădu seama că marea e mereu aproape şi genunchiul ei….
Şi da, trăiră în păcat.
