vineri, 4 ianuarie 2013

De profundis

Era o noapte cum nu mai fusese, ploua făr’ de-ncetare, cu rafale ce se revărsau nemiloase. În acea noapte stranie, dar minunată, Mihaela fugi de acasă, însetată de toate pericolele ce se prefigurau.
            Rătăci întreaga noapte. Spre dimineaţă, găsi o camionetă veche şi se urcă pe locul din dreapta şoferului. În spate erau numai cărţi vechi. Şi-l găsi pe el, buimac de somn, că după acea toropeală dulce. Şi Mihaela, la cei 17 ani ai săi, îl rugă neîncetat s-o violeze, s-o violeze tandru, cum numai un bărbat buimac de somn ca el ar fi putut. Dar Mihaela greşea când folosea acel cuvânt, căci ea îşi dorea doar că mâinile să li se facă aspre de la atâta mângâiat, să-i soarbă respiraţia cu nesaţ. Însă Mihaela nu ştia cum să numească asta. Picături de apă îi curgeau Mihaelei de-a lungul bărbiei. El se gândi că-i ca o sirenă în deşert şi-atunci râse. Dar îşi aminti că lui mereu îi fusese frică de sirenele în deşert, aşa că-i spuse că n-o s-o violeze-n veci, că-i urâtă şi spelbă. O dădu afară şi-şi porni maşina.
            Mihaela urlă din stomac, din mâini, din buze, din întregul corp ca o nebună, dar n-avu ce face şi se întoarse acasă mai mare ruşinea, neviolată. Dar cu un soi de fierbinţeală ameţitoare pricinuită de furtună, cu febra până-n gât, şi zăcu 3 zile încheiate, însoţite de un delir aproape plăcut în care spunea întotdeauna cum fusese violată, cu atâta candoare şi sălbăticie în acelaşi timp.
Tumblr_m512wjxwpg1r62l1io1_500_large
            Precum Mihaela era, într-un timp al unui trecut nu foarte îndepărtat, progenitura uneia dintre cele mai bogate familii din ***, cazul se umflă peste măsură: nu se făcură niciun fel de investigaţii în legătură cu fecioria atinsă a fetei, pentru a constata minciuna gogonată. Iar un bărbat cu un miros dulceag de somn fu închis pentru ceva ce n-a existat niciodată.
            Printre ani, tatăl Mihaelei îşi curmă zilele într-o încăierare frenetică cu revolverul când îşi dădu seama că datoriile îl rodeau pe dinăuntru şi că ocna îl pândea făr’ de scăpare, ca un criminal însetat în umbră.
            Mihaela crescu, dar nu ca o femeie adevărată, ci ca una ruptă în două, căci îşi ratase violul şi parcă viaţa.
            Într-o seară, ploua cum nu mai plouase de 10 ani încoace. Mihaela intră într-un anticariat mărunt unde voia să-şi găsească de lucru. Ploaia îi şiroia pe bărbie, respira sacadat, se sprijini de tejghea şi zâmbi frânt. Bărbatul de la tejghea o privea cu nesaţ pe draga Mihaela, se gândi «ca o sirenă în... », dar gândul i se sfâşie şi o lovi cu sete cu dosul palmei peste gură. Sângele gâlgâia dulce şi cald, amestecându-se cu ploaia de pe bărbie, de pe gât. Se uită speriată în jur şi îngăimă:
-          Te-am căutat cum caută un nebun însetat de dorinţă în cel mai adânc întuneric fermoarul unei femei.
Şi-atunci el se gândi ce se poate face cu viaţa când ceea ce-ţi doreşti cel mai mult, ca un apucat cuprins de febră, ca Mihaela în noapte, acel lucru pur şi simplu vine la tine.
Închiseră anticariatul timp de o săptămână. Şi fericire în sfârşit pentru Mihaela şi pentru un bărbat trezit din somnul cel mai dulce.