În clipa când se născu, Olga slobozi un strigăt ascuţit, asemănător cu plăcerea în care-şi va da sfârşitul, şi-şi deschise ochii băltoşi, că o mare bolnavă, spre cunoaşterea acestei lumi stranii.
Pielea ei răscoapta avea să poarte un miros mustind a păcate din clipa când deschise ochii şi până în cea în care îi va închide, făcând dragoste cu singurul bărbat pe care-l cunoscu.
Olga purtă pecetea senzualităţii pentru restul vieţii ei singuratice, viaţa luminată doar de un singur eveniment notabil, ce a fost şi ultimul.
Ea fu zămislita dintr-o privire pleznind a dorinţă a mamei sale către un soldat din al Doilea Război Mondial, ce veni la capătul lumii să-şi curme viaţa pierdută. Dar rămase acolo, la marginea lumii unde trăiau Olga nenăscută şi cu mama ei. Şi-n ziua în care fiica lui împlini 7 ani, îi cumpără cadou o conservă de piersici prea coapte, din acelea care se topesc dureros de plăcut în gură. El se taie la arătător şi peste 3 zile toată vlagă din el se scurse şi muri de septicemie. Ce bizar, venise în locul acela pentru a muri, găsi fericirea şi pieri în vâltoarea ei. Îl îngropară c-o conserva de piersici alături.
Copilăria ei fuse nespus de fericită, ca multe copilării privite din viitor. Singura amintire care-i rămânea era când culegea crizanteme în fiecare toamnă cu mă-sa, iar de la una dintre crizanteme îi porni o alergie groaznică, de-i apărură bube dulci ce răspândeau un miros naiv de copil. Maică-sa prinse boala copilăriei, se puse-n pat, iar peste noapte crescu o grădină în corpul ei. Din acel moment ea fu singurul om de la acel capăt de lume.
Crescu strâmb, ca un copac în rafalele vântului, dar minunat, aşa minunat, dar viaţa trecea pe lângă ea că zilele de vară.
Până când, într-o zi, se construi o linie ferată în deşertul acela, iar trenul trecea prin stratul ei de flori şi toate muriră. Un străin coborâ la acea staţie unde nimeni nu cobora, avea o crizantemă în mână şi spuse că-şi caută tatăl pierdut după al doilea mare război. Ea fu îmbătata de mirosul acelei flori nebune, el de izul părului ei păcătos şi uită de tatăl îngropat c-o conserva alături. De unde să ştie Olga c-avea să moară peste câteva minute într-o încleştare cu un străin c-o crizantema ? Şi mă întreb unde s-a pierdut întreaga fericire ascunsă din viaţa minunatei.
