sâmbătă, 25 iulie 2020


Persistența memoriei

Picturi celebre: Persistenţa memoriei – Salvador Dali – altmarius

Am trecut pe lângă un vecin care nu avea nas. Nu e pentru prima oară când observ cum cartilagiul nasului i se macină încetul cu încetul. Lumea întreagă se dezintegrează puțin câte puțin, dar e invizibil pentru ceilalți. Doar eu văd indiciile ăstea care-mi sunt aruncate răzleț, de parcă ar face parte dintr-un puzzle. De fapt, nu-i niciun puzzle, pentru că asta ar însemna că există o fărâmă de logică în ceea ce trăim, iar eu știu prea bine că așa ceva nu există.
Atunci când vecinul fără nas din capătul străzii te privește de la gard nu cu ochii, ci cu cele două găuri roșii căscându-se hulpave în loc de nas, tu te prefaci că totul e în regulă, că nu știi nimic din ce se petrece (sau mai bine zis nu se petrece) în lume și îi răspunzi liniștit la salut. Îți vezi de drum. Apoi te gândești că cel mai prost moment în care să citești ,,Clopotul de sticlă" este când tu însăți te fisurezi, te atomizezi. O clipă crezi că ești bine prins cu centura, dar apoi verifici și îți dai seama că de fapt tu pipăi disperat doar o sfoară deșirată și umedă care e singurul tău punct de legătură cu baza. Te uiți către lumina ce se profilează în depărtare, la locul de coborâre, unde ar trebui să fie baza, dar începe să licăre tot mai slab și se stinge. Pereții sunt atât de strâmți și umezeala o simți până în oase, îți pătrunde în carne prin hainele jilave. Nici nu te mai lupți, singur îți dai drumu și ești în cădere liberă. Cazi minute în șir, atât de mult încât ai timp să aprinzi și un chibit. Te uiți la mâna ta și vezi că nu e mâna ta. Ai timp să aprinzi atâtea chibrite pentru fiecare bucățică din corp și să își dai seama că nu ești tu.

Când ajungi la capăt nu te lovești, nu te zmucești, doar te trezești dintr-un somn, dintr-un coșmar în altul. Cazi între cearceafuri asudate și totul pare normal. Să te ferești de ,,totul pare normal''.

 E o zi obișnuită. Soarele strălucește, iar tu te trezești ca de obicei, dar de data asta ești o coajă și umbli așa gol pe dinăuntru pe străzi, ca o păpușă de porțelan prost pictată, și dai binețe la vecinii care nu își dau seama că tu nu te-ai mai trezit azi-dimineață.