ploaie tiţiană

*pentru a nu exista nelamuriri:in acest context tiţian=roscat*

   7 ani au trecut intr-un ritm galgaitor,inecati parca in aleanul pleopelor mele.Povestea mi-am amintit-o acum 3 luni cand a inceput o ploaie stearpa,cu picuri mari, sticlosi si de o consistenta vascoasa.

    Decembrie, luna vapaii pacatoase a adus in acel an o ploaie torentiala.8 luni ude ne asteptau cand prima picatura s-a inecat in pamantul nostru sfaramicios si uscat.

     In cei 14 ani de viata nu vazusem ploaia.Am inceput sa beau cu nesat incercand sa regasesc senzatia nespus de placuta  si senzuala a primului picur ce  si-a gasit sfarsitul pe limba mea.Toata noaptea am sperat sa pot reitera acel gust acrisor fie macar si pe varful limbii. Pentru o secunda am simtit sfaraitul stins al apei pe suprafata limbii mele insetate, numai atunci am putut sa dorm, un somn greu si incarcat.

     A doua zi trebuia sa incep cursurile cu tiţianul.Pe acesta din urma tatal meu l-a gasit rascolind,intr-o maniera insetata ce semana a disperare,mancare in hambarul nostru.Dupa ce a fost prins,ne-a fixat pe toti cu ochii lui translucizi ce raspandeau umbre opale.Ne-a contemplat astfel, intr-o indarjire tacuta specifica numai catarilor.Nu ne-a invrednicit nici macar cu un cuvant in primele zile, apoi, de indata ce ploaia s-a revarsat violent a inceput sa insire o pleiada de cuvinte indecente.Ochii tuturor s-au marit pentru cateva secunde, gurile li s-au mirat formand un « o » perfect.Un zambet mi-a taiat constiinta adormita si orgoliul meu nemasurat s-a gandit neincetat la placerea de  a detine o asemenea specie exotica.Nu mare mi-a fost mirarea cand parintii mi-au incredintat educatia lui cu tot ce implica aceasta, insa responsabilitatea principala era sa-l fac sa nu mai injure atat de barbar.Pe scurt, sa-i distrug tot farmecul lui de animal rar si nedomesticit.

       Victoria mea a fost redutabila, in doar cateva zile titianul incetase sa mai injure in prezenta celorlalti, dar nici sa mai spuna orice altceva.Totusi, incercarile mele de a-l invata fie si cele mai uzuale cuvinte au esuat.Ati putea crede, in mod eronat ca il dezvatasem total de obiceiul sau imoral.Deseori, buzele lui se strangeau schimonosindu-si intreaga fata, ca si cum o durere fizica brusca ar fi pus stapanire pe el.

      Desi zilele acelei perioade erau linistite si se scurgeau intr-o monotonie greu de descris, noptile aveau un farmec indecent.Intr-una din ele,imi imbracam camasa de noapte, incantata de senzatia racoroasa pe care mi-o dadea atingerea bumbacului rece de pielea mea transpirata.Un tropait marunt a rasunat in apropiere, m-am intors si am rasuflat usurata la vederea tiţianului.Am zambit imbietor,i-am cuprins mana cu o febrilitate fara margini si i-am spus plina de exaltare copilareasca ca poate sa vorbeasca de fata cu mine, ca nu ma deranjeaza cuvintele lui neobisnuite.Ochii lui transparenti au facut un scurt ocol intregului meu corp, au zambit parca multumiti de priveliste.Si ce fericire, ce tumult de saruturi lipicioase si soapte fara speranta, ce freamat al buzelor insetate de cunoastere ne cuprindea in noptile acelea din vremea potopului !

        O infrigurare rapida imi apasa intr-un val de emotii periferiile trupului meu neformat.Alte cuvinte decat cele stiute de el ar fi fost de prisos, ne-ar fi adus o indepartare ce nici macar corpul celuilalt nu ar fi putut sa o medieze.

         In scurt timp casa a fost inundata.Ochiuri rapide de apa se formau la nivelul gleznelor noastre.O bucata de acoperis s-a prabusit la cativa zeci de centimetri de patul meu.Era o ploaie cu stele, iar pojghita de apa a podelei reflecta intregul cer.Am contemplat tacuta gaura din tavan oftand ritmic.Din cauza zgomotului produs de pasii lui grei prin apa,intalnirile noastre nocturne devenisera imposibile.Deodata, privind cerul podelei, mintea mea deliranta s-a trezit si a gasit rezolvarea  tuturor disfunctiilor noastre adolescentine.(el, cu intreaga lui natura de zburator deloc platonic va reusi sa isi impleteasca destinul cu al meu prin aceasta spartura divina din acoperis)

          Cand intregul lui corp s-a rostogolit in aer, lovindu-se implacabil de stelele parchetului, mi-am inabusit un mic tipat de disperare.M-am apropiat de el si am putut urmarii cum ochii lui, la fel de transparenti precum apa putin adanca deveneau teribil de opaci si tulburi.Speriata, m-am ascuns in patul ce inca mai pastra mirosul sudorii lui nedomesticite, incercand, precum in prima zi a ploii sa ghicesc aroma sa neobisnuita.

          Pamantul mustea a apa, adunandu-se in cocoloase in jurul gleznelor mele aurii.Pierduta in marea de pamant afanat deplangeam sfarsitul nevinovatiei si rostogolirea lui in aer.Acum, de cand ploaia a inceput din nou, mirosul lui intepator de tiţian neinblanzit persista in aer.