Google+ Followers

joi, 11 aprilie 2013

Scaunul cu 8 picioare



Când se născu, Mihaela nu respiră, aşa c-o aruncară într-un coş de gunoi. Dar, de acolo, copilu’ ţipă din burta şi-aşa învie şi fu salvat.
De momentul ăla lipsit de aer îşi amintea Mihaela mereu când se scufunda cu frati-so de mână în lacul mâlos de lângă casă. Îşi împleticeau mâinile şi săreau împreună. În apă băltoasa şi întunecată îşi găseau întotdeauna mâinile şi ieşeau la suprafaţă. Într-o zi, Mihaela îl caută disperată, dar nu-l dibui şi ieşi la suprafaţă aproape leşinată. O strigă pe maică-sa cu strigătul disperat al pruncului din coşul de gunoi. Maică-sa, văzând-o făr’ de haine şi singură, îşi făcu semnu’ crucii şi se aruncă în apă. Ieşi de două ori la suprafaţă cu mâinile goale, dar a treia oară îşi purta copilul dezbrăcat, dar umflat de ape, cu ochii cenuşii larg deschişi, lucioşi şi nespus de puhav.
Vrură să-l îngroape, dar, noaptea, în timpul priveghiului, păgânii îi furară trupul şi mortu’ nu mai fu. Groparii, c-un sicriu şi-o groapa proaspăt săpată, cereau flămânzi un trup. Maică-sa se uită la Mihaela îndoită, se descleştă din strânsoarea fetei şi se ghemui în sicriul strâmt ce trebuia să fie al copilului ei. O îngropară şi dusă fu. Şi singurătate pentru Mihaela.
Mihaela crescu precum un copac în bătaia vântului. Se mărită şi făcu un plod. Se plafonase Mihaela. Existenţa-i era banală, dar şuvoaiele aveau să vie peste viaţa stearpa a Mihaelei.
Se întâmplă când se plimba cu plodu-i de mâna într-un scuar aglomerat. Îl zărise pe frati-so bărbat. Şi ochii-i nu erau băltind de ape adânci. Mihaela îşi dorise întreaga viaţă de apoi să-l mai vadă că înainte, neîntinat de ape, să i se şteargă amintirea lui de mort frumos şi dezbrăcat. Dădu drumul copilului în mulţime şi pierdut fu pe vecie. Mihaela îşi dădu seama că aşa cum şi-a desprins mâna de cea a copilului făr’ de rost, exact aşa îi părăsii şi mâna lui în adâncul lacului.
Mihaela fugi de tot, de copilul pierdut şi niciodată regăsit, de întreg trecutul, şi merse după un bărbat în mulţime. Mihaela fu în sfârşit fericită.
Mihaela muri, mâncată în interior de o boală ciudată. Trupul i se dezghioca în două şi din el ţâşniră flori. Cine ar fi crezut că Mihaela era o sfântă? Căci ea a căutat toată viaţa o lumină, fără să ştie că purta în mâna ei o lumânare pâlpâind prin coridoare întunecate. Ea încerca să ajungă la acea lumină şi-o căuta disperată în noapte. Dar într-o zi, o rafală stinse flacăra lumânării. Şi întuneric pentru Mihaela.



~Scaunul cu 8 picioare e un monstru, întocmai că personajele mele, ce sunt zămislite după chipul şi asemănarea mea.~

Un comentariu: