Google+ Followers

miercuri, 14 august 2013

Amarul vieții lui

 

            Avea nişte ochi mari, goi, mâloşi, ca o mare după furtună. Ştefan arata întocmai precum un bărbat frumos ce a pierit în urma unui înec. Era dascăl la o şcoală într-un oraş departe de mare, dar în care, uneori, noaptea se auzea vuietul neliniştit al acesteia şi urletul câinilor uzi şi neliniştiţi luaţi de valuri.

 Într-una din zile, Ştefan, însoţit de un plictis perpetuu, văzu la un copil doi ochi de înecat umflat de ape. Sub privirea copilului, Ştefan şi-o aminti pe mă-sa făcându-şi cruce înainte de a sări în lacul din spatele casei. A treia oară după ce plonja în apă, ieşi în braţe cu plodul ei care avea să poarte de atunci, precum un stigmat, acei ochi nebuni. Apoi, şi-o aminti pe Maria, prima lui femeie.

După ce implantă cuţitul pân’ la plasele în pântecul bărbatului Mariei, însetat de furie, Ştefan fu întrebat motivul acestei odioase crime. El răspunse:

- Ca să spăl cu dulceaţa sângelui său amarul vieţii mele...

           

2 comentarii: